Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord între Mediaş şi Cluj!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 11 decembrie 2009 ·

După transferul lui Bud, CFR şi-a rezervat şi dreptul de a avea prima opţiune pentru transferul jucătorilor de la Gaz Metan

CFR l-a transferat pe atacantul Cristi Bud (27 de ani) de la Gaz Metan pentru suma de 750.000 de euro. Afacerea Bud a pus şi bazele unui acord între medieşeni şi clujeni. Astfel, CFR Cluj va avea prima opţiune pentru transferul altor jucători din echipa lui Cristi Pustai.

Cum funcţionează această înţelegere? În momentul în care pe adresa clubului Gaz Metan apare o ofertă pentru un jucător şi medieşenii sînt tentaţi s-o accepte, oficialii lui CFR sînt anunţaţi imediat. Dacă Paszkany oferă aceeaşi sumă jucătorul e direcţionat spre Cluj. În atenţia lui CFR sînt mai mulţi fotbalişti din lotul "alb-negrilor".

Mijlocaşii Paul Pîrvulescu (21 de ani) şi Eric (24 de ani), dar şi fundaşul Zarko Markovici (22 de ani) sînt monitorizaţi de "vişinii". Relaţiile dintre cele două cluburi sînt extrem de cordiale. Feroviarii nu au uitat faptul că au promovat în Liga 1, în 2004, după ce Mediaşul a obţinut o remiză în ultima etapă, la Petroşani.

Mara spre Turcia!

Mijlocaşul Bogdan Mara şi-ar putea continua cariera în Turcia, în cazul în care CFR va renunţa la serviciile sale. Rezervă la Cluj, Mara are o ofertă de la formaţia care l-a dorit şi în vară, Konyaspor. Internaţionalul român n-a fost titular în nici o partidă de la venirea lui Andrea Mandorlini.

Se întoarce Colţescu!

Arbitrul Sebastian Colţescu a fost delegat să conducă partida dintre CFR şi Ceahlăul, de mîine. Centralul oltean a avut probleme mari la un meci dintre CFR şi moldoveni din 2007, cîştigat de "vişinii" cu 2-1. După acea partidă, Colţescu a fost retrogradat şi retras de pe lista FIFA. "Nu-mi fac probleme din cauza acestei delegări. Sper să fie corect şi să arbitreze bine. Nu arbitrii cîştigă un meci, trebuie să ai echipă p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°