Bancurile cu politicieni au fost la modă mereu, pe axa Ceauşescu-Iliescu-Constantinescu-(Geoană)-Băsescu. Sursa: Codrin Prisecaru
Mereu când a avut probleme şi a dus-o mai greu, românul a ştiut să facă haz de necaz. Aşa s-a salvat din multe situaţii neplăcute. Pe vremea lui Ceauşescu, când „magazinele se construiau la 5 km distanţă, ca să nu se încurce cozile între ele”, bancurile cu „dictatorul şi sinistra lui soţie” făceau deliciul cercurilor de prieteni şi se transmiteau pe cale orală, de la om la om.
Au rămas celebre expresii precum „mai rece decât apa rece este apa caldă”, însă umorul românilor l-a ajuns rapid şi pe Ceauşescu. Tot atunci a apărut celebrul Bulă, un fel de Păcală al bancurilor...
„Epoca” Iliescu
Bancurile politice au continuat şi în „perioada Iliescu”. Iar dacă diferenţa dintre Ceauşescu şi „Nea Nelu” era legată de faptul că „unul era cizmar, celălalt e şiret”, ulterior bancurile dedicate exclusiv primului preşedinte postdecembrist au ajuns de largă circulaţie. Iliescu a devenit rapid „Bunicuţa”, iar unul dintre bancurile celebre din acea perioadă a fost „De ce are Iliescu urechi? - Să nu aibă zâmbetul circular”. La fel, „Doamna Nina a fost numită amiral: conduce cel mai mare distrugător român!”.
„Nea Milică”
Emil Constantinescu s-a „bucurat” de cele mai puţine bancuri, trecând oarecum neobservat. El s-a ales mai mult cu porecle, gen „Nea Milică”, „Milu” sau „Ţapu’”.
„Fraţi români! Iliescu şi Constantinescu ne-au adus pe marginea prăpastiei! Numai alegându-l pe Traian Băsescu vom face un pas înainte!”. Acesta a fost unul dintre primele bancuri avându-l pe actualul preşedinte drept „ţintă”. Au urmat multe altele, printre care şi celebrul „De ce plânge iar Băsescu? Radio Erevan răspunde: pentru că şi-a tuns şuviţa şi tot au avut de ce să-l suspende!”.