În Nord, printre fiorduri, sentimentele nu pot să răzbească de sub gheaţa aparenţelor. Oamenii îşi consumă singurătatea chiar în mijlocul comunităţii, într-o societate aproape paradoxală, în care apropierea nu are nicio şansă pe termen lung.

Vlad Massaci a montat la Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti o dramă minimalistă a eşecurilor sentimentale. Dramaturgul norvegian Jon Fosse a scris despre solitudine, despre lipsa de comunicare în cuplu sau în spaţiul dintre generaţii şi despre iubirea difuză, care nu-şi mai cunoaşte ţinta.

Geir, Hilde şi Siv, soţ, soţie şi fiică, decid să-şi petreacă vacanţa de vară în locurile natale ale lui Geir, iar călătoria lor şi contactul cu blazarea redundantă a provinciei le pun în oglindă propria criză familială.

Plictisul îi accentuează lui Hilde căderea depravată. Într-un hambar cu bărci, în care Geir (Ioan Coman) îşi petrecuse cei mai frumoşi ani ai copilăriei, ea îşi înşală soţul cu cel mai bun prieten al lui, cu Leif (Andi Vasluianu), provincialul la fel de cenuşiu, care a prins rădăcini într-un loc pe care îl detestă şi care îl împiedică să evolueze. Pentru Hilde (Oxana Moravec), Leif este o diversiune necesară de la căsnicia ei ratată, care a amortizat orice pasiune.

Leif este prins la mijloc între două patimi: rezistă la început insinuărilor agresive ale Hildei, dar rezistă şi în faţa amintirilor pe care Geir i le reactivează în două fraze.

Cândva, în adolescenţă, ceva poate că s-a întâmplat între ei; în acelaşi hambar, pe patul încropit dintr-o înşiruire de noduri marinăreşti, unde cei doi băieţi se retrăgeau pentru a pune pe picioare o trupă rock.

Digresiunile amoroase se evaporă într-o tăcere rece, se sting în gesturi minime. Uneori, se explică în cuvinte puţine. Dragostea rămasă fără verb nu poate fi înlocuită cu o aventură de vacanţă, şi Hilde ştie asta. Ştie şi că impietatea ei nu va fi