Ninge cu probleme şi la alţii. Traficul a fost sufocat de nămeţi şi în Franţa, Belgia ori Marea Britanie. Sute de pasageri care urmau să plece aseara de pe aeroportul din Paris, Roissy-Charles-de-Gaulle, şi-au petrecut noaptea în aeroport. Avioanele n-au putut decola din cauza ninsorilor, relatează AFP. "Cel puţin două zboruri Air France, cu destinaţia Copenhaga şi Stuttgart au fost anulate. Toate avioanele pleacă sau sosesc la aeroportul Roissy cu o întârziere de două ore", a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Paris.
"Majoritatea pasagerilor au fost cazaţi în camerele de hotel disponibile, cu prioritate pentru familiile cu copii, dar nu au putut fi cazaţi toţi, din lipsă de spaţiu. Am distribuit saltele, cuverturi şi hrană, iar barurile au rămas deschise toată noaptea pentru cei care au rămas în aeroport", a adăugat oficialul. E cod portocaliu de ninsori în 54 de departamente din Franţa.
Iarna ţine aeronavele la sol şi pe aeroportul din Bruxelles. 100 de zboruri au fost anulate azi-dimineaţă, iar zeci înregistrează întârzieri importante.
Tot în Belgia, nici pe şosele sau pe calea ferată nu se circulă mai bine. Iar mai multe trenuri au înregistrat întârzieri.
Şi în Anglia, aeroporturile londoneze Gatwick şi Luton, au fost închise din cauza ninsorilor. Pe autostrada Kent din sud-estul Angliei sute de şoferi au rămas blocaţi în maşini. Stratul de zăpadă va atinge la 20 de centimetri în sudul Angliei, au anunţat meteorologii.