Vineri s-a împlinit o săptămînă de cînd am publicat primul articol pe voxpublica. Era pe la prînz cînd am ajuns la sediul Realității din Casa Presei Libere. Am întrebat cîteva persoane dacă știu cine se ocupă de voxpublica. În plimbările mele de la un birou la altul m-am întîlnit cu Turcescu. L-am întrebat și pe el dacă știe și mi-a răspuns că pe cel cu care trebuie să vorbesc îl cheamă Costi Rogozanu.
L-am găsit, sau mai bine zis m-a găsit el pînă la urmă. M-a invitat în redacție și a ascultat cu răbdare cum am povestit eu, plin de entuziasm, că mi-aș dori să fiu publicat pe voxpublica. Și acum mi-e frică să-l întreb ce gîndea cu adevărat…
S-a uitat pe unul, două, șase texte și apoi așa, cu un calm ardelenesc mi-a zis să-i trimit o poză ca să mă poată introduce în lista autorilor. În mod normal trebuia să intru cu primul articol luni, însă cum am ajuns acasă, plin de entuziasm, am scris ‘Run, Geoană, Run’ și ‘Nulul numără nulele’. I le-am trimis și spre uimirea mea s-a hotărît să le publice imediat. La mai puțin de 6 ore de la întîlnirea noastră mi-a creat un cont ca să pot publica singur. Restul îl știți și dumneavoastră…
Am scris acest articol pentru că așa vreau eu să-i mulțumesc. Trăim într-o țară în care nimeni nu mai face o faptă bună, dezinteresată. Dar ce vorbesc eu despre fapte bune…Măcar dacă ne-am abține să facem rău și tot ne-ar fi de o mie de ori mai bine.
Într-un fel este de înțeles pentru că nimeni nu mai știe să spună mulțumesc. Tuturor li se cuvine. Toți au numai drepturi și nimeni nu are nicio obligație.
Și mai scriu acest articol pentru că vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, cei care văzînd o față nouă i-ați acordat încrederea și interesul, două daruri de preț, azi din ce în ce mai rare. Cînd am plecat de la el, Costi m-a întrebat dacă vreau să-mi moderez comentariile la articole. Atunci pe loc m-am decis să le las