Mircea Mihăieş: „În mare-nţelepciunea sa, Parlamentul a găsit de cuviinţă să ne lase fără guvern solid două luni şi mai bine”.
Pur şi simplu, aleşii poporului n-au catadicsit să se adune şi să spună „da” au „ba” listei guvernamentale a lui Negoiţă.
Prin heralzii de serviciu, au trâmbiţat, urbi et orbi, că e înţelept, matur şi oportun ca votul să se amâne până după 6 decembrie. Pentru a-i da, fireşte, preşedintelui ales posibilitatea să facă şi să dreagă.
Se subînţelegea din zâmbetele unsuroase de tip Nica, Dragnea ori Ghişe cine urma să fie preşedinte: excelenţa sa, diplomatul de casă al lui Vîntu, Geoană. Cum românii au decis iarăşi altceva decât au stabilit conclavele de partid, urgia s-a năpustit peste ţară. Scenariul apocaliptic se rostogoleşte înainte, în sunetele aceluiaşi patefon răguşit: că trăim în plină dictatură, că Băsescu are deja puterea absolută, că presa e sugrumată de tiran, că poporul e batjocorit. Ce mai, că ne-am dus pe copcă.
Adevărul e că realegerea lui Traian Băsescu i-a năucit pe complotiştii din parlament şi presă, băgând o spaimă de moarte în oligarhia roş-galbenă. Banii cheltuiţi în campania electorală, salariile neruşinate ale perpetratorilor de ură de la televiziuni, apelul înfrigurat la trucurile perverse ale consultanţilor străini n-au dat rezultatul scontat.
De bine, de rău, majoritatea românilor a decis că n-a sosit încă momentul împingerii ţării în malaxorul ciumei roşii. Pe acest fundal, aşa cum ne-a obişnuit în ultimele luni, Antonescu rămâne premiantul infamiilor şi odioşeniei morale. Ultima lui marotă sunt românii plecaţi în străinătate - cei care i-au ruinat amorul pătimaş cu Geoană şi Iliescu. Câtă nesimţire! Câtă neruşinare!
Pentru că el n-a reuşit să ajungă acolo unde-l mână ambiţia maladivă, a găsit vinovaţii. N-am niciun dubiu că precara- i cari