Un minor din Bacău a condus mai bine de 100 de kilometri o maşină furată pentru a ajunge în Rădăuţi, la iubita sa.
Tânărul de 16 ani a reuşit să-i lase fără cuvinte pe poliţiştii suceveni prezentându-le o poveste de dragoste, demnă de Oscar. S.M. le-a povestit anchetatorilor că, dorind să-şi vadă prietena, a furat un automobil pentru a parcurge cei 185 de kilometri care-i despărţeau.
Minorul, escortat la Bacău
Potrivit anchetatorilor, evenimentul a avut loc luni, în apropierea autogării din municipiu, când poliţiştii l-au prins în flagrant pe tânăr în timp ce acesta se străduia să pornească un microbuz. Luat la întrebări, băiatul a declarat că este din Bacău şi că doreşte să ajungă la Rădăuţi, unde locuieşte prietena sa. În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit şi firul evenimentelor.
Astfel, duminică, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla în apropierea unui magazin din municipiul Bacău, băiatul a observat că şoferul unui microbuz a parcat, a coborât şi a lăsat autovehiculul pornit. Cuprins de dorul pentru prietena lui, acesta a urcat în autoturism şi a plecat spre Suceava, de unde urma să ajungă în Rădăuţi.
În drum spre iubită, tânărul a reuşit să avarieze autoturismul, distrugându-i bara din faţă precum şi aripa din faţă dreapta. „Au fost informaţi poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, urmând ca o echipă din cadrul acestei unităţi să se prezinte pentru preluarea suspect şi a autoturismului urmărit“, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.