Parcările centrelor comerciale au devenit neîncăpătoare pentru clienţi.
Citeşte şi:
Moş Crăciun există cu adevărat doar la Braşov
Oltenii au luat cu asalt hipermarketurile din Bănie pentru a face cumpărăturile de Crăciun
O ieşire la cumpărături a devenit o misiune dificilă chiar şi pentru cei mai răbdători dintre craioveni. Mii de clienţi s-au înghesuit în ajunului Crăciunului pentru a face cumpărăturile de Sărbători. Fie că e vorba de mâncarea pe care o vor pune pe masă sau de cadourile pe care le vor dărui celor dragi, oamenii nu se mai uită la bani. Parcările centrelor comerciale s-au umplut până la refuz de maşini iar cozile de la casierie s-au întins până în zona raioanelor. Oamenii s-au înghesuit, în general, la produsele alimentare, care sunt la mare căutare în această perioadă. „Am cumpărat şi noi carne pentru masa de Crăciun, lactate, ouă ca să facem maioneză...aşa e înainte de Sărbători. Trebuie să faci cumpărături ca să ai o masă bogată“, ne-a spus Marina Cotulescu, 49 de ani, care se afla azi la cumpărături împreună cu familia. Tot alimente a cumpărat şi Oana Gherţoi, de 46 ani: „Tot am zis că ajung mai devreme să fac cumpărăturile dar am fost ocupată şi am ajuns abia în ultima zi. E aglomeraţie, dat asta este. Oricum, nu am mare lucru de cumpărat. Vreau să iau nişte cozonac, sucuri şi prăjituri“. Hipermarketurile s-au întrecut în oferte de Sărbători. Fie că e vorba de portocale la găleată sau dulciuri la preţuri mici, comercianţii s-au străduit să atragă clienţii cu diverse oferte.
Cadouri electronice de sărbători
Nici rafturile cu electrocasnice sau electronice nu au fost ocolite de clienţi. La mare căutare au fost televizoarele, aparatura electrocasnică de bucătărie şi laptop-urile. „Am venit să îi cumpăr un cadou soţiei mele şi m-am orientat spre un DVD-player. Am de unde să aleg,