Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica de tineret, pusă la cale în Bănie

Publicat in Adevarul, duminică 27 decembrie 2009 ·

28 de tineri din şapte ţări europene au petrecut o săptămână în Craiov. Ei au redactat împreună Declaraţia Tinerilor „Speak Out!” prin care propun idei pentru implementarea noii politici europene de tineret, adoptată de Comisia Europeană.

Organizaţia studenţească a Facultăţii de Fizică din Craiova a avut săptămâna aceasta oaspeţi din Italia, Germania, Bulgaria, Letonia, Lituania şi Turcia. Declaraţia Tinerilor „Speak Out!”,întocmită de aceştia cuprinde idei pentru implementarea noii politici europene de tineret printre care se numără o mai strânsă colaborare cu autorităţile locale pentru parteneriate cu ONG-urile de tineret şi crearea la nivel local a unei zile a voluntarilor la care să participe toate organizaţiile dintr-un oraş.

„Mulţumită acestui proiect am reuşit să aflăm mai multe lucruri despre politica europeană de tineret şi am gândit împreună formule de aplicare efectivă a acesteia în comunităţile noastre locale. Mai presus de orice, am învăţat încă odată că avem o nouă dimensiune la care să ne raportăm ca şi cetăţeni, şi anume dimensiunea europeană”, a spus Gabriela Zanfir, membru în echipa de organizare.

România le-a lăsat o impresie bună

Pe parcursul săptămânii tinerii europeni au învăţat să danseze dansuri populare româneşti de la Ansamblul „Muguraşul“ din Leşile, au fost la concertul de Crăciun al Analiei Selis dar au făcut şi schimb de experienţă în ceea ce priveşte tradiţiile de Crăciun ale fiecărei ţări participante, cu excepţia Turciei.

„De câte ori o să aud cuvintele Craiova şi România eu o să zâmbesc. Dansurile populare româneşti sunt foarte frumoase şi te bine dispun. În plus, oamenii sunt de treabă şi ospitalieri”, a spus Merve Uysal, o tânără de 24 de ani din Turcia, la finalul proiectului. Cu o impresie bună a plecat şi Lino Sena, un tânăr de 23 de ani din Italia: „Îmi place foarte mult Craiova. De fapt, de acum înc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 51 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 37 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°