Achiziţii. Comisarul şef Ciocan vrea să-şi ia scaune şi canapea de epocă, o sabie şi o veioză cu picior
Purtărul de cuvânt al Poliţiei Capitalei urmează să se mute, curând, la casa lui. Deşi locuinţa este o garsonieră care măsoară numai 18 metri pătraţi, Ciocan intenţionează s-o umple cu o mulţime de obiecte vechi, pentru a-şi aduce în casă atmosfera secolelor trecute. „Am fost întotdeauna fascinat de cavalerii care au trăit acum 500 de ani. Şi asta, pentru că, în felul meu, mă simt ca un astfel de cavaler", ne-a spus poliţistul.
În acest sens, comisarul şef Ciocan a ales o spadă identică cu cele purtate de cavalerii secolului al XVI-lea. |n plus, ofiţerul doreşte să achiziţioneze şi două statuete una, din marmură, înfăţişând o femeie şi una un arcaş gal. „Pentru a întregi atmosfera de epocă, doresc să îmi cumpăr scaune şi canapea aşa cum erau ele în trecut, plus o veioză cu picior.
Din garsonieră nu vor lipsi nici tablourile, însă comisaru şef spune că nu s-a decis încă asuprea vreunei lucrări. Deocamdată, Ciocan a bătut primul cui în casa cea nouă şi a agăţat o icoană care simbolizează „Buna vestire", sărbătoare care marchează intrarea lui Isus în Ierusalim şi care coincide, ca dată, cu ziua Poliţiei Române.
Achiziţii. Comisarul şef Ciocan vrea să-şi ia scaune şi canapea de epocă, o sabie şi o veioză cu picior
Purtărul de cuvânt al Poliţiei Capitalei urmează să se mute, curând, la casa lui. Deşi locuinţa este o garsonieră care măsoară numai 18 metri pătraţi, Ciocan intenţionează s-o umple cu o mulţime de obiecte vechi, pentru a-şi aduce în casă atmosfera secolelor trecute. „Am fost întotdeauna fascinat de cavalerii care au trăit acum 500 de ani. Şi asta, pentru că, în felul meu, mă simt ca un astfel de cavaler", ne-a spus poliţistul.
În acest sens, comisarul şef Ciocan a ales o spadă identic