Mesajul a fost trimis. Multumesc!

35.500 de lei pentru tineretul brăilean

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

Suma a fost alocată de Ministerului Tineretului şi Sportului pentru proiectele derulate de Direcţia Judeţeană pentru Tineret. Banii primiţi sunt de două ori mai mulţi faţă de cei de anul trecut. DJT Brăila şi-a propus ca în 2010 să deruleze proiecte care să ţină cont numai de dorinţele tinerilor.

În ciuda crizei, anul acesta, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Brăila (DJT) a derulat peste 20 de proiecte, cu un buget de aproximativ 35.500 de lei, alocat de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS).

Suma primită anul acesta de DJT Brăila este dublă faţă de cea de anul trecut, când s-au derulat cam acelaşi număr de proiecte, dar cu mai puţini bani.

Activitatea de tineret a DJT s-a desfăşurat pe două semestre.

Primul, în perioada ianuarie - iulie a cuprins atât activităţi pentru tinerii brăileni, realizate de DJT, fără buget alocat de MTS, cât şi proiectul naţional de tineret „2 MAI - de 2 ori mai tânăr", cu un buget alocat de MTS de 5.500 lei.

„Al doilea semestru a avut buget alocat pentru concursurile naţionale, concursul local de proiecte pentru tineret cât şi pentru proiectele de tineret din «calendarul propriu» al DJT. În total, peste 30.000 de lei pentru proiecte", a punctat consilierul de tineret, Nicu Pascu.

Două proiecte de 19.000 de lei

Printre proiectele derulate de DJT se numără „Tinereţe fără dependenţă", „Busola profesiei", „Clubul lecturii", „Suntem la fel ca voi" sau „Fii bun, fii creativ".

Pentru concursul naţional de proiecte pentru tineret au fost selectate trei proiecte. Dintre acestea, doar două au primit finanţare de 19.000 lei, de la MTS: „De la satul brăilean, la satul mondial" şi „Microferma-mijloc sigur de venituri pentru tinerii satului".

„Primul proiect ţinteşte dezvoltarea personală a tinerilor printr-un schimb de experienţă culturală între mediul urban şi mediul rural, iar al doilea se adre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 40 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°