Standard a luat din nou bătaie în campionat, iar zilele tehnicianului român pe banca tehnică a echipei din Liege sunt numărate. Sursa: Octavian Cocoloş
Standard Liege a pierdut aseară, în deplasare, scor 0-2, cu Cercle Bruges, una dintre codaşe, şi a ajuns pe poziţia a şaptea a clasamentului belgian de fotbal.
"Am fost naivi"
László Bölöni e la a cincea înfrângere în 18 etape, iar fanii şi oficialii de la Standard Liege vor o schimbare.
"Nu e Standard, e o umbră!" a scris pe prima pagină publicaţia "La Derniere Heure".
"Am fost naivi în apărare şi le-am permis adversarilor să marcheze. Jucătorii au nevoie de mai multă experienţă şi maturitate în joc pentru a putea face faţă provocărilor!", a declarat, la final, Bölöni.
Continuă în Liga Europa
Campioana este în acest moment în afara locurilor care asigură prezenţa, la finalul sezonului, în play-off. Cu 28 de puncte, Standard e la 14 puncte de liderul Anderlecht.
Participantă în acest sezon în grupele UEFA Champions League, Standard Liege a terminat a treia în Grupa H şi continuă în Liga Europa, unde va da piept cu FC Salzburg.