Se întâmplă şi la case mai mari. După ce au cerut creşteri salariale de 3,7% dn 2010, funcţionarii europeni oferă un nou motiv de a fi criticaţi după ce au decis să-şi trimită odraslele în vacanţă de schi pe banii contribuabililor europeni, scrie publicaţia britanică "The Telegraph".
Funcţionarii de la Bruxelles au hotărât să-şi trimită copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani, în mijlocul lui februarie, într-o vacanţă de opt zile la schi în Italia. Astfel, vor avea şi ei un week-end romantic de Ziua Îndrăgostiţilor. Totul pe banii contribuabilului de rând care anul acesta a strâns cureaua din cauza recesiunii.
O astfel de excursie se ridică la 920 de euro. Costul vacanţelor odraslelor de funcţionari europeni va fi subvenţionat de Parlamentul european. Chiar şi cei cu venituri de peste 120.000 de euro pe an primesc o reducere, anunţă publicaţia britanică.
Potrivit unui document oficial, citat de "The Telegraph", pentru cei care câştigă până la 78.000 euro pe an se face o reducere de 52%, în timp ce europarlamentarii - cu un venit anual de 96.000 euro - primesc un discount de 45%. De asemenea, se mai face o reducere suplimentară de 10% la înscrierea în excursie a unui al doilea şi chiar al treilea copil.
Excursia odraslele funcţionarilor de la Bruxelles se va desfăşura în staţiunea Spiazzi din provincia italiană Bergamo. Tinerii vor sta la un hotel de trei stele, în regim all-inclusive. Excursia include "seminarii" într-un "cadru multilingvist" pe teme de "munte, zăpadă, natură". Patru ore pe zi vor fi petrecute pe pârtie.
Criticile nu au întârziat să apară. Majoritatea euroescpticilor consideră bătaie de joc dorinţa europarlamentarilor de a obţine fonduri pentru excursiile copiilor lor, mai ales că statele europene au trecut prin cea mai cruntă recesiune.