Cel puţin o persoană a murit şi alte 30 au fost rănite, după ce un avion de pasageri cu 124 de persoane la bord a luat foc şi a explodat sâmbătă pe aeroportul Surgut, din Siberia, informează Interfax, care citează surse aeroportuare, potrivit NewsIn.
Circumstanţele în care s-a produs incidentul sunt neclare. Iniţial, autorităţile au anunţat că explozia s-a produs în momentul în care avionul - un Tupolev 154M - a efectuat o aterizare de urgenţă, dar apoi s-a anunţat că un motor al avionului ar fi luat foc în timp ce rula pe pistă pentru decolare.
Avionul, aparţinând companiei Kogalimavia, avea la bord 116 pasageri şi opt membri ai echipajului. Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă un bilanţ de un mort şi 10 răniţi, dar aeroportul din Surgut a indicat că sunt 30 de victime.
Autorităţile au format o comisie pentru a ancheta incidentul, iar specialiştii iau în calcul toate pistele, inclusiv cea teroristă.