În anul 1932, Ioan Massoff publica în numărul din 13 iunie al revistei Rampa un interviu cu scriitorul Ionel Teodoreanu. Textul a fost inclus în volumul IV al antologiei "Romanul românesc în interviuri", apărută în 1991 la Editura Minerva. Reproducem în continuare fragmente din interviul "Ionel Teodoreanu în intimitate"... Ca înfăţişare, te frapează în primul rând totala sa degajare, dezbărată de acea caracteristică prin care unii au voit să impună tipul standard al scriitorului: lavaliera, pălăria cu boruri imense, ghetele scâlciate, pletele, oftica, murdăria şi privirea pierdută în neagra veşnicie. Ionel Teodoreanu constituie tipul scriitorului occidental, om întreg şi serios, cu o viaţă exterioară comprimată la maximum.

Cum scrii?

În această privinţă, sunt două categorii bine distincte de scriitori: unii concep în abstract un subiect, fie adevărat, fie născocit, şi apoi inventează personagiile care vor ilustra acest subiect preexistent. Alţii îşi creează personagiile în funcţie de o atmosferă şi după aceea, din simplul fapt al existenţei lor, se naşte un subiect, surprins mai mult de scriitor. (...) Viaţa e anarhică. Nu e un parc cu alei, cu pietrişul pieptănat, cu bănci aşezate simetric şi cu răsaduri de flori, ci o junglă sălbatecă cu un enorm coeficient de neprevăzut. (...)

În această a doua categorie se încadrează scrisul meu. Însuşi Dumnezeu a făcut pe Adam şi Eva şi pe urmă a scris romanul lumii. Dacă ar fi făcut contrariul, poate că nici nu mai existam. Aşadar, concep personagiile în funcţie de o atmosferă, convins fiind că romanul nu este un act turistic, ci o aventură. Aceasta mă face să gust din plin bucuria creaţiei şi poate de aici acea impresie dionisiacă cu care rămân cititorii mei.

Scrii greu?

Cred că totul atârnă de puterea viziunii. Caragiale, întrebat de un idiot cum compune, i-a răspuns: "Mă aşez