"Suntem pe cale de a pierde contactul cu Mama Natură. Fiinţa umană neglijează tot mai mult ciclurile vieţii, considerând natura o simplă producătoare de proteine. Armonia se îndepărtează..."

Aşa a răspuns regizorul James Cameron când a fost întrebat "care este filosofia filmului Avatar", într-un interviu acordat cotidianului francez "Le Figaro", iar spusele sale sunt un bun punct de pornire pentru o discuţie despre mesajul ideologic al celei mai scumpe montări cinematografice din istorie.

După lansarea lui "Avatar", s-a scris şi vorbit preponderent despre excepţionala realizare tehnică, despre "imaginile de sinteză" în care a fost implementat jocul actoricesc, despre imaginaţia debordantă a lui Cameron şi piatra de hotar pe care o va reprezenta acest film. Pe bună dreptate.

"Avatar" e, fără îndoială, epocal: de la cadrele acelea care încep şi se sfârşesc sub nasul tău acoperit de ochelarii 3D, de la nemaiîntâlnita senzaţie de participare, până la mirificii spori luminoşi şi amestecul metalico-felin din bestiile care trăiesc pe Pandora.

Totul e magic, totul e vrăjit. Asta s-a dorit, asta am simţit.

Dar... Dar. Magia vizuală te poartă atât de departe, dincolo de propriile reprezentări onirice, încât există riscul să nu conştientizezi adevărata vrajă hollywoodiană:

"Avatar" e un manifest New Age şi conţine platforma-program a noii "religii" globaliste - ecologismul.

Când am ieşit de la film, mi-am amintit de o remarcabilă (şi pe nedrept uitată) carte apărută la începutul anilor ‘90, "New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului", în care cercetătorul timişorean Bruno Wurtz diseca principiile, manifestările şi obiectivele organizaţiilor care îşi doresc aşa-numita "schimbare de paradigmă" globală.

Am recitit-o. Pe scurt, spiritualitatea new age este "sinteza dintre ştiinţificitatea occidentală şi înţele