Preşedinte al asociaţiei cadeţilor, director de resurse umane al uniunii studenţilor români şi reprezentant al studenţilor în senatul academiei, cu isteţime şi umor, Bogdan Brănean este liantul dintre cadre şi studenţi.
Pe Bogdan Brănean sigur îl ştiţi, chiar dacă nu-l cunoaşteţi personal. Este tipul acela care vine mereu cu idei noi, este prietenul săritor, cel care-şi pune la dispoziţia cunoscuţilor abilităţile sale şi cel care mereu are o părere pertinentă despre toate. Sufletul grupului şi responsabilul cu buna dispoziţie. Bogdan este preşedintele Asociaţiei Corpului Cadeţilor „Gl. Mr. Nicolae Uscoi“, ocupă funcţia de director de resurse umane pe zona Ardeal în cadrul Uniunii Studenţilor din România, reprezintă studenţii în senatul Academiei şi face parte din echipa de volei a Academiei Forţelor Terestre.
Câteodată recunoaşte că se implică în prea multe proiecte şi prea le face pe toate, dar nici n-ar putea fi altfel. „Îmi place să fac toate aceste lucruri pentru că am un cuvânt de spus în viaţa studenţilor. Mă implic mult, poate prea mult câteodată, nopţile de dinaintea finalizării unui proiect nu apuc să le dorm. Fac prea multe lucruri. Dacă se ivesc două proiecte, eu aleg să le fac pe amândouă. Dar oamenii tocmai de asta m-au ales să-i reprezint, pentru că eu pun suflet. Sunt genul care-şi trage energia lucrând cu oamenii“, declară Bogdan care se defineşte prin trei cuvinte: energic, comunicativ şi critic, „din păcate“.
Infanteria, arma preferată
Şi pentru că o zi normală din viaţa lui Bogdan este plină iar programul său necesită o bună organizare, Bogdan este omul cu două agende şi un carneţel. „Aveam un comandant care spunea «Dacă eşti prost şi uiţi, ia-ţi o agendă». Eu am mai mult de o agendă, asta înseamnă că am multe pe cap. Carneţelul este foarte important, îl ţin în buzunarul de la cămaşă. Pe carneţel scriu activitatea ca ap