Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu: "Nu avem de unde să aducem jucători miraculoşi, unde să-i găsim?!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 11 ianuarie 2010 ·

Prezent la reunirea lotului dinamovist, directorul tehnic Cornel Dinu a vorbit despre posibilitatea ca Ioan Andone să-i ia locul lui Cornel Ţălnar în funcţia de antrenor al grupării din Ştefan cel Mare.

"Andone s-a dovedit un dinamovist incontestabil, a fost o soluţie pentru club şi poate fi oricînd. A fost schimbat cînd echipa era pe primul loc, iar această decizie este discutabilă. După ce a plecat Bonetti am avut doar cîteva ore să găsim un antrenor, iar Ando era deja sub contract. Am văzut că ar fi pus 3 condiţii pentru a veni, cum ar fi 3 jucători, bani şi linişte.

Cel puţin ultimele două e imposibil să existe în fotbalul românesc, iar despre jucători pot să spun că avem deja o strategie. Mergem pe creşterea jucătorilor din propria curte pentru că multe transferuri pe care le-am efectuat din străinătate s-au dovedit a fi ratate. Am readus fotbalişti de la Astra, vom mai avea şi în probe cîţiva. Trebuie să reabilităm unii dintre jucătorii pe care îi avem deja", a spus Dinu.

"Mister" s-a referit şi la criticile care i-au fost aduse în legătură cu lipsa de implicare la echipă:

"Am fost mereu aproape de grup, am avut un contact direct cu antrenorul, conştiinţa mea e satisfăcută, am acţionat ca un director tehnic occidental. Am avut atît probleme medicale, cît şi unele de altă natură, pe care le mai am şi în prezent, dar asta nu m-a împiedicat să fiu lîngă echipă în momentele delicate", a explicat Dinu, după care a vorbit despre componenţa lotului prezent la reunire:

"Bărcăuan se va antrena cu noi, dar încă nu s-a luat o decizie finală în ceea ce-l priveşte. Nu cred că mai pleacă nimeni, iar la capitolul achiziţii cred că nu putem aduce jucători miraculoşi, nu avem unde să-i găsim. N'Doye a venit la timp, e prima oară cînd se întîmplă asta la o echipă din România şi acest fapt spune multe despre evoluţia l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 21 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 28 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 38 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°