Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Eugenia Condeescu a jucat în zeci de piese de teatru

Publicat in Adevarul, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Profesoară şi ziaristă, şi-a urmat pasiunea jucând pe scena teatrului severinean. A fost distinsă, anul trecut, cu un premiu de excelenţă pentru întreaga activitate.

A fost mereu o fire apropiată de litere şi de cultură. Ani la rând a fost profesoară de limba română, începându-şi cariera teatrală mai târziu. Provenind dintr-o familie modestă, a ştiut să aleagă ce e mai bine pentru ea. „Nu am făcut parte dintr-o familie avută. Tatăl meu a fost mecanic de locomotivă, iar mama era casnică, astfel că nu mi-am permis să merg la facultate şi să mă întreţin. Aşa am ales Institutul Pedagogic, pentru că avea o durată de doi ani, suportabilă pentru mine“, ne spune artista.

A lucrat la postul local de radio

În activităţile ei, Eugenia Condeescu a împletit munca de profesoară cu evenimente şi întâlniri culturale. „De obicei, când terminai liceul pedagogic, erai repartizată în învăţământ ca educatoare. Totuşi, pentru că aveam medii foarte mari, eu şi încă o colegă din clasă am fost repartizate în învăţământul gimnazial.

Lucram la Şimian ca profesoară de limba română şi trebuia să fac şi muncă culturală. Aveam ore după-amiaza, iar seara trebuia să merg la căminul cultural, la diverse activităţi de cultură cu elevii. Apoi m-am mutat în Severin, unde am intrat în trupa de teatru, chiar de la înfiinţarea Casei de Cultură, în anul 1957. Pe atunci instituţia funcţiona într-o casă pe care o numeam „La Vlachus“. Imediat s-a înfiinţat şi Teatrul Popular din Severin, unde am activat timp de zeci de ani şi am jucat în peste 40 de piese“, povesteşte actriţa. Printre piesele în care a fost distribuită de-a lungul timpului se numără „O noapte furtunoasă“, „Hangiţa“ sau „Gaiţele“.

Pe scenă cu Virgil Ogăşanu

În piesa „Trei generaţii“, Eugenia Condeescu a jucat personajul domnişoara Macri, avându-l drept coleg de scenă pe Virgil Ogăşanu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 43 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 25 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 38 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 23 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°