Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgul de mobilă IMM Cologne defineşte trendurile anului 2010

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

Când afli tendinţele exprimate la începutul sezoanelor trebuie înţeles că ele sunt conturate pe baza experienţelor şi a realităţilor specifice momentului. Este şi normal după cum artizanii produselor de orice fel practic, în condiţiile concurenţei de piaţă, trebuie să se muleze pe nevoile consumatorului şi să identifice toate acele caracteristici care pot să-i atragă interesul într-o societate influenţată de factori de tot felul. Partea frumoasă e aceea că, fiind croite pe măsura realităţilor unui sezon sau altul, în tendinţe poţi găsi inspiraţia utilă de care poate că ai nevoie la un moment dat, dar nu reuşeai să o găseşti. Atunci când îţi cauţi de pildă un corp de mobilă, o soluţie pentru acoperirea decorativă a unui perete, soluţii pentru organizarea unui spaţiu, etc, e bine să le ai la îndemână.

Pe domeniul designului de interior, prima mare manifestare internaţională în cadrul căreia sunt prezentate tendinţele şi produsele care se vor găsi pe piaţa de profil în viitorul imediat, este IMM Cologne. Desfăşurat la Koln, târgul îşi deschide porţile în zilele următoare, respectiv marţi 19 ianuarie. Timp de şase zile, aici demonstrează ce pot, jucătorii importanţi pe acest segment. Este primul semnal de referinţă privitor la tendinţe, materiale, culori, preţuri, semnal pe care cei interesaţi nu-şi permit să-l piardă.

În rândurile de mai jos am pregătit o avanpremieră a câtorva dintre cele ce "vor fi spuse" aici, construită pe baza informaţiilor furnizate de trendbook-ul (o carte de prezentare a tendinţelor- www.imm-cologne.com/press/publications/interior_trends.php ) lansat de departamentul responsabil cu conturarea trendurilor din cadrul IMM Cologne.

Echipa de aici, compusă din experţi de renume internaţional pe domeniile: design, arhitectură, jurnalişti de specialitate şi experţi în materiale, a identificat patru teme centrale

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern. Anunţul lui Dominic Fritz

Mediafax acum 42 minute
„Mergem în aceste negocieri cu inimă deschisă pentru România, cu curajul de a face ce este necesar pentru a pune România din nou pe o direcţie de creştere şi democratică, dar munca grea abia acum începe. Deci vreau să spun foarte clar că USR va face

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum o ora
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

UPDATE - Primarul din Crevedia, reţinut după ce a exploatat la ferma sa un bărbat cu handicap. Procurorii cer arestare preventivă. Victima sa, preluată de DGASPC Dâmboviţa/ DSV Dâmboviţa a constatat că edilul avea la fermă animale neidentificate

News.ro acum 34 minute
Primarul din Crevedia, Florin Petre (PSD), a fost reţinut după ce a exploatat la ferma sa de animale un bărbat cu handicap, iar procurorii cer arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, acuzaţiile fiind de trafic de persoane. Victima sa a fost prelu

Vânzarea Telekom către Vodafone şi Digi, în analiza Consiliului Concurenţei

Pagina de media acum o ora
Cristi Croitoru | Dreamstime.com Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România şi Digi România intenţionează să preia părţi din Telekom Romania Mobile Communications. Publicitate Vodafone va prelua cea mai impor

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Vremea vine cu ninsori și ploi, iar temperaturile ajung până la -14 grade Celsius

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea se schimbă în următoarele zile, vor fi ninsori și ploi în mare parte din țară, iar temperaturile ajung chiar și până la -14 grade Celsius.

Ucraina a aprobat acordul cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa

Libertatea acum o ora
Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a anunțat, miercuri, că Executivul de la Kiev a aprobat marţi acordul cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa. Acesta va deveni un nou hub logistic la punctul de trecere Bila Ţerkva - Sighetu Ma

Angel Tîlvăr: Sistemul Aegis Ashore de la Deveselu, esenţial pentru apărarea Europei

Mediafax acum o ora
În cadrul vizitei, ministrul Tîlvăr a evidenţiat importanţa rolului acestei capabilităţi aliate în protejarea Europei de ameninţările balistice, subliniind că găzduirea acestei tehnologii avansate reflectă soliditatea parteneriatului strategic dintr

Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Justice, BICEP, Shaggy, confirmaţi la Electric Castle 2025

News.ro acum o ora
Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Justice, BICEP, Shaggy şi mulţi alţii vor cânta în 2025 la Electric Castle, ediţia a 11-a, au anunţat miercuri organizatorii. Festivalul este organizat pe domeniul Castelului Banffy din Bonţida, între 16 ş

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°