Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea de la „Poli” Timişoara s-a împăcat cu autorităţile locale

Publicat in Adevarul, luni 18 ianuarie 2010 ·

După un „meci” la cumpăna dintre ani, legat de achitarea sumelor promise prin contract de Consiliul Local Timiş, cele două părţi au revenit la sentimente mai bune, după o întâlnire între Gheorghe Chivorchian şi Gheorghe Ciuhandu.

Preşedintele clubului alb-violet şi primarul Timişoarei s-au întâlnit astăzi pentru a „primeni” relaţia dintre echiap de fotbal şi autorităţile locale. „A fost o întâlnire cu domnul primar, era normal să ne vedem. Am discutat vizavi de contractul existent, de acea sumă pe care o mai avem de primit, adică 2.700.000 de lei. Am avut o discuţie şi cu direcţia economică şi până la sfârşitul lunii februarie, suma pe care o avem de primit ne va fi achitată eşalonat. Este un pas, pentru că şi noi înţelegem că municipiul are destule cheltuieli de făcut şi în acelaşi timp şi domnul primar a înţeles că Poli reprezintă brandul numărul unu al Timişoarei şi nu numai. Am discutat şi varianta de prelungire a contractului şi urmează ca în luna februarie, când va fi o şedinţă a consiliului local, acea prelungire să se pună spre aprobare”, a declarat Gheorghe Chivorchian.

Acesta nu are emoţii în privinţa prelungirii contractului cu modificările cerute de club. „Ştim că printre cei care i-au ales pe consilieri să îi reprezinte sunt şi foarte mulţi polişti şi oameni care ştiu că pe lângă fotbal, pe lângă prima echipă, Poli înseamnă şi copiii Timişoarei, în număr de peste 250, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul clubului”, a explicat Chivorchian. „Şi într-o căsnicie sunt discuţii pe un ton ridicat sau mai puţin ridicat. Important e ca atunci când eşti într-un parteneriat, ambele părţi să poată să îşi onoreze obligaţiile”, a mai spus Gheorghe Chivorchian, preşedintele executiv de la „Poli” Timişoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 38 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 20 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°