Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura pe credit produce alimente scumpe

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Fermierii care s-ar încumeta să acceseze fonduri europene anul acesta se lovesc de dobânzile mari şi condiţiile grele de creditare impuse de bănci. În plus, statul nu are bani pentru a asigura cofinanţarea proiectelor implementate cu bani de la Uniunea Europeană, iar băncile nu se înghesuie să dea subvenţii pe credite.

1 /.

Producătorii ar dori ca bugetul Agriculturii să fie multianual, ceea ce le-ar conferi un minim de predictibilitate. Astfel, şi-ar putea face planuri de afaceri, ar şti dacă îşi permit sau nu să facă investiţii, cum sunt cele necesare pentru accesarea fondurilor europene.

“Am dori ca partidele politice să convină asupra unei viziuni comune pentru salvarea micilor producători, astfel încât să nu mai depindem de cine vine la putere. Nu ştim ce vom face nici anul acesta, nici în 2013. Aşa cum s-a întâmplat în învăţământ, ar fi bine să avem şi noi un “Pact al Porcului”, pentru un minim de predictibilitate în domeniu”, a declarat pentru evz.ro Stanca Tudor, directorul executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRCP).

Concurenţă neloială

Fermierii români pleacă la drum cu un handicap, pe o piaţă puternic concurenţială, cum este cea europeană: pe lângă lipsa de predictibilitate, statul nu a găsit nici resursele financiare pentru susţinerea corespunzătoare a zootehniei. Spre comparaţie, alte state au găsit mecanismele necesare pentru finanţarea crescătorilor de animale.

De asemenea, producătorii au nevoie de sprijin pentru ca “producţia să nu se mai oprească în poarta fermei. Nimeni nu-şi acoperă costurile din preţurile de desfacere oferite la poartă”, după cum explică Stanca Tudor.

Până acum, acordul încheiat de Guvern cu băncile comerciale în vederea acordării de credite fermierilor, în contul subvenţiilor, nu a avut efecte în piaţă. Sumele care au ajuns în conturi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile pentru camera superioară din Japonia pe fondul creșterii prețurilor și temerilor privind imigrația / Test-cheie pentru prim-ministrul Ishiba

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 29 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°