Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BREI: În 2009, locuinţele s-au ieftinit cu până la 20%

Publicat in Adevarul, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Anul trecut, cel mai mult s-au diminuat costurile apartamentelor vechi, în comparaţie cu 2008. Totuşi, în al doilea semestru, unii proprietari au mărit sumele cerute pentru vânzarea proprietăţilor.

Deşi nu a avut o coborâre la fel de abruptă ca BREI-Vechi, indicele apartamentelor noi, BREI-Nou, a scăzut şi el constant, pe tot parcursul anului. S-a ajuns astfel la reduceri de preţ de 12,82%, ceea ce înseamnă că un metru pătrat într-o clădire nouă costă 1.550 de euro. Metrul pătrat într-un apartament vechi costa la finalul anului trecut, conform indicelui Brei-Vechi, 1.092 de euro, în scădere cu 19,65% faţă de 2008. Astfel, scăderea medie a preţurilor apartamentelor este de 16, 86%, iar preţul mediu este de 1.252 de euro pe metru pătrat. Mici creşteri în semestrul doi Asta în condiţiile în care, după luna iulie, unii proprietari de apartamente, mai ales de locuinţe vechi, au mărit sumele cerute. „ Ianuarie 2010 ar fi putut fi la acelaşi nivel ca ianuarie 2006 din perspectiva preţurilor apartamentelor vechi, singurul lucru care a împiedicat căderea liberă a preţurilor cerute până la nivelul de acum patru ani fiind iniţierea proiectului Prima Casă”, cred specialiştii companiei de consultanţă Colliers International, companie care realizează indicele Bucharest Real Estate Index (BREI). Această creştere se datorează exclusiv programului de finanţare initiat de guvern, care a avut drept consecinţă, din cauza plafonului maxim acordat, mărirea preţurilor apartamentelor de două camere şi a garsonierelor. Aceeaşi tendinţă s-a extins apoi şi către apartamentele de trei camere care nu se puteau menţine la valori similare celor de două camere. Spre exemplu, dacă în Militari un apartament de două camere a crescut de la o valoare de 55.000-57.000 de euro până la 63.000-65.000 de euro, apartamentele de trei camere din aceeaşi zonă nu puteau să rămână la valori de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°