Cosmin Oprescu are 24 de ani, este din Călan, Hunedoara, şi deţine numeroase titluri de campion. El s-a operat de ruptură de ligament la piciorul drept şi graţie unui doctor sibian va putea face în continuare sport de performanţă.
Este vicecampion mondial la categoria minus 71 iar în 2008 a fost declarat cel mai bun senior din lume la Cupa Mondială din Italia. Joi, 15 ianuarie, el a fost operat la piciorul drept la o clinică privată din Sibiu de dr. Radu Fleacă. „Ligamentul încrucişat mi s-a rupt la o pivotare mai puternică, culmea, la un meci de fotbal cu băieţii. Dar el deja era slăbit. În decembrie am fost în Argentina la Campionatul Mondial şi după primele 20 de secunde din primul meci, mi-a sărit genunchiul. Doctorul mi-a zis că dacă vreau să mai fac sport de performanţă, trebuie să mă operez”, a declarat Cosmin. A ales să se opereze la Sibiu la sfatul unui prieten sibian, campion de TaeKwon-Do, de asemenea, care a avut şi el aceeaşi problemă cu genunchiul. „Sunt foarte mulţumit, doctorul mi-a zis că după şase luni de recuperare pot să intru în sala de antrenamente. Operaţia şi cele câteva zile de spitalizare m-au costat 2.700 de lei”, a explicat Cosmin.
Supărat pe statul român
Cosmin Oprescu face TaeKwon-Do de la vârsta de zece ani, după alţi trei în care a făcut gimnastică. „Acesta era singurul sport cu care puteam ieşi din oraşul ăla. Cu fotbalul nu puteam să fac nimic, echipa de fotbal era într-o divizie inferioară, aşa că am mers pe TaeKwon-Do”, a spus tânărul. Cosmin nu s-a mulţumit cu titlurile sale şi a făcut facultatea de Educaţie Fizică şi Sport iar în anul şcolar 2008-2009 a fost profesor de sport. „Anul ăsta am refuzat să mai merg să mă milogesc la inspectorat pentru un post de profesor. Ce face statul ăsta pentru campioni? Îi lasă să moară de foame. Nici acum, la operaţie, statul nu mi-a dat niciun ban, am primit doar de la f