Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: 3.500 de elevi şi studenţi se feresc de droguri prin artă

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Tinerii vor realiza pagini web, filme, fotografii digitale, sporturi, artă vizuală şi eseuri literare cu mesaj antidrog.

Un număr de 3.500 de elevi de gimnaziu, liceeni şi studenţi vâlceni au fost provocaţi începând de astăzi să-şi pună în practică calităţile artistice într-unul din cele mai mari concursuri antidrog care are ca motto: „Dependenţi de libertate". Insp. Ionuţ Pâslaru, de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Vâlcea ne-a spus: „De astăzi am început să popularizăm prin şcoli secţiunile la care se pot înscrie tinerii: pagină web, film de scurt metraj, fotografie digitală, spot, eseu litarar şi ca o noutate, anul acesta au fost indroduse şi artele vizuale, precum grafica în tuş, creion graffiti, poster realizat cu marker sau pictură. Lucrările nu trebuie să fie agresive, violente", a spus politistul. Pentru a realiza astfel de lucrări, elevii şi studenţii trebuie să se documenteze despre droguri şi aflând care sunt efectele negative ale acestora să se ferească şi să nu consume. Lucrările urmează să fie predate CPECA Vâlcea pe 3 mai.

Tinerii se intoxică cu droguri uşoare care dau dependenţă şi sevraj sever

Surse din Spitalul Judeţean de Urgenţe ne-au spus că nu există săptămână în care să nu apară cazuri pe secţia Urgenţe de tineri intoxicaţi cu droguri cumpărate de la magazinele de vise din Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani. „Spice gold - sarea de baie cumpărată de tineri din astfel de magazine şi care în multe ţări este interzisă conţine o anfetamină care dă dependenţă cu sevraj sever". Cu toate că a existat o propunere legislativă de interzicere a acestor magazine, acestea nu a fost votată, iar magazinele continuă să funcţioneze legal.

Casetă

Vâlcenii, premiaţi la concursurile naţionale

La concursul naţional organizat de Agenţia Naţională Antidrog la ediţia anterioară, elevi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°