Este inteligenţa un cadou pe care îl primim la naştere şi de pe urma căruia beneficiem apoi toată viaţa, fără a mai fi nevoie să o cultivăm? Sau este ea influenţată de-a lungul existenţei noastre de o serie de factori? Descoperă ce anume îi face pe unii mai inteligenţi decât pe alţii şi cum poţi transforma acest lucru într-un atu personal.

Probabil fiecare dintre noi şi-a pus, la un moment dat, întrebarea: „Când poate fi catalogată o persoană drept una inteligentă?". Adică: există criterii obiective după care să se facă acest lucru?

Asta pentru că ceea ce numim generic „inteligenţă" îmbracă o gamă largă şi variată de forme, care pare imposibil de definit. Cu alte cuvinte, ce implică inteligenţa: capacitatea de a lua rapid decizii, capacitatea de a ne înţelege pe noi înşine şi pe ceilalţi, capacitatea de a compune o operă simfonică ori de altă natură sau capacitatea de a ieşi din încurcătură cu un minimum de resurse?

De-a lungul vremii a existat un interes permanent pentru a defini această noţiune complexă, clasificând-o în mai multe categorii. De asemenea, a existat un interes major pentru a desluşi mecanismele ce stau la baza „producerii" ei şi care sunt factorii în funcţie de care poate fi dezvoltată.

Părinţii deştepţi au copii deştepţi?

Potrivit cercetătorilor în neurologie, nu există dovezi pe baza cărora să poată fi susţinută ipoteza că nivelul de inteligenţă este prestabilit încă de la naştere printr-o anume determinare genetică. Cu alte cuvinte, este eronată teoria conform căreia părinţii foarte dotaţi din punct de vedere intelectual au obligatoriu copii cu o inteligenţă peste medie şi, invers, părinţii slab dotaţi din acest punct de vedere au copii cu un nivel de inteligenţă similar.

În schimb, părinţii cu o inteligenţă medie pot avea copii supradotaţi, iar părinţii foarte inteligenţi pot avea copii cu o inteligenţă medie. F