Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brett Favre ratează Super Bowl-ul la 40 de ani! Colts cu Saints joacă finala!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 ianuarie 2010 ·

Visul american s-a spulberat azi noapte pentru quarterback-ul de 40 de ani, iar Colts cu Saints vor juca SuperBowl-ul

După ce Peyton Manning a asigurat prezenţa celor de la Indianapolis Colts în finala NFL, America a aşteptat cu sufletul la gură evoluţia lui Brett Favre în faţa celor de la New Orleans Saints pentru ultimul loc vacant rămas în finală. Quarterback-ul celor de la Minnesota este o legendă, după ce la 40 de ani a revenit în NFL pentru a ajunge din nou în ultimul act al competiţiei.

De partea cealaltă, Drew Brees avea dificila misiune de a duce New Orleans-ul pentru prima dată în istorie în Super Bowl. Favre a început perfect meciul şi după prima repriză Minnesota conducea cu 14-7. Saints au revenit în repriza secundă şi au reuşit egalarea, iar cu 3 minute înainte de final Favre avea meciul în mînă, la scorul de 28-28.

Quarterbackul celor de la Minnesota juca de mai bine de două reprize într-un picior şi schiopătînd vizibil, după un atac groaznic suferit la genunchi. Jucătorul care are 19 sezoane în spate a făcut însă o incredibilă greşeală cerînd două time-outuri consecutive, lucru interzis în NFL. Minnesota a fost penalizată cu 5 yarzi, astfel că Vikingii nu au avut posibilitatea de a introduce kickerul în teren pentru a încheia meciul încă din timpul regulamentar.

Descumpănit, Favre a aruncat o intercepţie în ultimele secunde ale partidei, astfel că s-a intrat în prelungiri (prima echipă care înscrie în prelungiri se califică).

Brees a intrat decis în teren şi şi-a dus echipa pînă la 40 de yarzi, de unde kicker-ul Garett Hartley a dus Sfinţii în Super Bowl dezlănţuind nebunia în New Orleans. Americanii aşteaptă acum cu nerăbdare anunţul lui Favre pentru a afla dacă acesta şi-a încheiat cariera sau va continua pentru încă un an la Minnesota.

Sezonul în NFL se încheie în dou

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°