Livia Bârsan este asistentă şefă la obstretică-ginecologie de două decenii şi este primul om pe care l-au văzut în viaţa lor mii de bebeluşi.
Cu o voce calmă şi cu gesturi blânde, Livia Bârsan conduce corpul de asistente de la Secţia de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Lucrează de 30 de ani în spitale şi aproape două decenii, dacă e să fie puşi cap la cap anii, Livia Bârsan a servit spitalul şi bolnavii din postura de asistentă şefă. Lucrează în Secţia de Obstretică-Ginecologie şi cel mai minunat lucru din meseria ei este că în fiecare zi vede cum ia viaţă un om.
A fost astfel martoră a mii de naşteri şi este primul om văzut pe lume de foarte mulţi bebeluşi. „Anul acesta, dacă ajută Dumnezeu, se împlinesc 30 de ani de când sunt asistentă şi 20 de ani în funcţia de asistentă şefă. Îmi iubesc meseria, chiar dacă în ziua de salariu te gândeşti că banii sunt foarte puţini. Dar pot spune că banii chiar nu contează când ai satisfacţia că eşti acolo şi aduci pe lume o fiinţă, că lămureşti mămici disperate care vin cu gândul să facă întrerupere de sarcină şi pe care le ajuţi să se răzgândească şi să meargă mai departe“, declară Livia Bârsan.
Se visează în sala de operaţii
Livia Bârsan a fost asistentă mult timp în sala de operaţii, o altă perioadă a servit lângă patul bolnavului. Şi chiar dacă simte că acum, ca asistentă şefă, poate ajuta mai mult pacientul, îi este dor de perioada când era mâna dreaptă a doctorului chirurg. „Înainte de a fi asistentă şefă, locul meu de muncă era la sala de operaţii. Mi-a plăcut tare mult şi dese ori mă visez acolo. Bebeluşi nu prea visez“, povesteşte asistenta şefă. „De fapt, asta îmi lipseşte cel mai mult, să stau lângă patul bolnavului. Ca asistentă şefă ai parte de multă scriptologie, asta nu-mi place deloc. Dar sunt lucruri frumoase, ai satisfacţia că poţi face ceva pen