Primul ministrul Emil Boc a declarat vineri că ajutoarele sociale, de genul trusoului pentru nou-născut, nu ar trebui să fie acordate, pe viitor, persoanelor care dispun de "Mercedes şi vilă", ci orientate către familii cu venituri reduse.
Premierul a precizat că un set de legi pentru reformarea sistemuluui de asistenţă socială va fi discutat în perioada următoare. Şeful Guvernului a precizat că este foarte posibil ca astfel de ajutoare sociale să fie acordate şi în funcţie de un anumit nivel al veniturilor familiei.
CIREŞTE ŞI: Indemnizaţie de mămică de lux: 4.000 de lei pe lună!
"În pachetul de reformă a asistenţei sociale, toate ajutoarele sociale prevăzute de lege vor fi ţintite către grupuri care au nevoie de asistenţă socială. Este recomandabil să fie orientate către familiile care au nevoie cu adevărat de acest trusou la naştere. A da şi la cei care au Mercedes şi vilă, şi la cel care stă în chirie poate părea nediscriminatoriu pentru toţi copiii, dar este un act de protecţie socială în primul rând", a spus Boc, în şedinţa de vineri a Guvernului.
Potrivit premierului, prin limitarea ajutorului de trusou la anumite categorii de beneficiari, contravaloarea în bani acordată părinţilor ar putea creşte astfel de la 150 lei, în prezent, la 200 lei.
Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri un act normativ care prelungeşte aplicarea prevederilor Legii 482/2006 privind acordarea trusoului pentru nou-născuţi. Totodată, conţinutul actului este modificat astfel încât prevede acordarea a 150 de lei pentru fiecare nou-născut, în locul obiectelor cu aceeaşi valoare.
"În loc să dăm la toată lumea 150 de lei, putem eventual să ridicăm valoarea acestui trusou la 200 de lei, dar restrâns, la persoanele care au un anumit nivel al veniturilor", a spus premierul.
"Pe viitor, ideal ar fi să se meargă pe fondul iniţial al