Lumea se miră, când îi vede pe cei anatemizaţi în public pentru şantaj, turnătorie sau chiar crimă ieşind din nou în faţă, după o scurtă perioadă de absenţă, şi dând, ca şi înainte de a fi dezvăluiţi, lecţii de morală şi onestitate. Lumea se întreabă: cum de îndrăznesc, cum de nu intră în pământ de ruşine, cum de îi rabdă colegii şi şefii? Lumea reclamă de la colaboratorii cu plată ai Securităţii şi de la delatorii din vocaţie, un pic de bun-simţ, de discreţie.
Formula "un pic de bun-simţ" conţine şi o doză de resemnare, la ideea că o doză întreagă de bun-simţ e greu de obţinut. Nici unul din cei mai populari turnători - ajunşi academicieni, ambasadori, profesori universitari sau vedete în media - nu a cedat din poziţia socială, nu a făcut penitenţă îndelungată. Dimpotrivă, au plusat în condiţie, ca Bălăceanu-Stolnici sau Dan Berindei, ca Paleologu şi Ionescu-Quintus, şi au obţinut un statut de performeri. La urma urmei, nu trăim într-un veac al performanţelor, nu importă în ce constă ele?
În sintagma "cel mai mare turnător", lumea asta care se miră, care se întreabă şi care reclamă decenţă cinsteşte poziţia de "cel mai mare" şi o îngăduie pe aceea de om fără caracter. Când se minunează de tupeul unui răufăcător, de dimensiunea unui furt, românul zice, cu un soi de respect pentru merit, "Mare bandit!", "Mare escroc!", "Mare lichea!", "Mare derbedeu".
La turnătorii de elită, care apucă să ajungă nonagenari, vârsta devine şi ea o chestiune de merit. Să rămâi un mare neruşinat decenii de-a rândul, după ce toată lumea a aflat ce poamă ai fost, e în sine o izbândă. Înseamnă că ai în tine o fibră tare, care te ţine deasupra tuturor, indiferent de accidente, decizii oneroase şi fapte odioase.
Colegii de partid i-au ocrotit pe parlamentarii care au făcut accidente de circulaţie din culpă şi au pe conştiinţă morţi şi schilodiţi.
