Investitorii în proprietăţi de vacanţă nu mai găsesc nici cumpărători pentru locuinţe. În anii 2007 şi 2008 cererea pentru case de vacanţă depăşise cu mult oferta, iar preţurile treceau de 2.000 de euro pe metru pătrat.
În 2008, dezvoltatorii de locuinţe de vacanţă îşi frecau mâinile fericiţi gândindu-se la profiturile pe care urmau să le obţină în urma vânzărilor de pe litoral sau din staţiunile montane. Singura problemă dezbătută cu aprindere în 2008 era unde este mai rentabil să investeşti: la munte sau la mare.
Citiţi şi: Focşani: Reducerile şi negocierile ţin hotelurile în viaţă
În aprilie 2008 agenţii imobiliari erau gata să garanteze că un investitor într-o casă din staţiunea Mamaia, poate miza, în doi-trei ani, pe un profit de 20-40%, în cazul revânzării. În plus, specialiştii erau convinşi că preţurile vor creşte încă minimum doi ani.
„Anul acesta va aduce mărire a costului pentru o astfel de proprietate cu minimum 10%", spunea, acum aproape doi ani, Rosemarie Savaliuc, expert evaluator în cadrul companiei MediaCity. Iar aprecierile de preţ erau văzute ca fiind ceva normal şi pentru anul 2009.
Primul pas către realitate
În zona montană evaluările erau la fel de optimiste. „În cazul proiectelor rezidenţiale noi, rata de creştere a valorii investiţiei este de 30-40%", spunea, în mai 2008, Violeta Lungu, director executiv Euroest Marketing&Advertising. Explicaţia era faptul că preţurile caselor de la munte crescuseră din 2006 cu aproximativ 35%.
Câteva luni mai târziu, tot acest entuziasm dispăruse ca prin minune. Cererea scăzuse cu 50% pe Valea Prahovei. Totuşi, preţurile rămâneau comparabile cu cele ale proprietăţilor din Austria, iar o casă se vindea cu aproximativ 2.000 de euro pe metru pătrat. Proprietarii de pensiuni erau convinşi că piaţa îşi va reveni. În februarie 2009 au început să apară totuşi la vânzare prime