La 91 de ani, marele actor se declară un admirator al "Regelui" şi al lui Federer. Vorbeşte despre amiciţiile trainice legate cu Năstase şi cu Patzaichin. Amintiri şi emoţii unice într-un dialog cu un titan al teatrului românesc
"Dragul meu, sînt surprins eu însumi că am izbutit să-ţi răspund la întrebări. Ai reuşit să învingi rezistenţa mea la interviuri!". Sînt cuvintele maestrului Radu Beligan după ce a acceptat o discuţie relaxată despre lumea sportului românesc filtrată decenii la rînd prin ochii, emoţiile şi trăirile unui actor genial. Un dialog deschis în mediul virtual, prin Internet, şi finalizat chiar în cabina sa de la Teatrul Naţional, după una dintre reprezentaţiile memorabile cu "Egoistul", piesa lui Jean Anouilh care, din noiembrie 2004, se joacă în permanenţă cu casa închisă.
- Maestre, ce loc a ocupat sportul pentru dumneavoastră de-a lungul unei cariere artistice fără egal?
- Profesiunea de actor e singura în care artistul este propriul lui instrument. E bine să cînţi pe un Stradivarius şi nu pe o vioară rablagită. O minte sănătoasă într-un corp sănătos e prima condiţie a actorului, care se aseamănă cu un sportiv fiindcă trebuie, întotdeauna, să fie într-o excelentă condiţie fizică. Dacă nu e "în formă", nu poate susţine pe scenă, în condiţii de performanţă, o partitură de una, două ore, care îl solicită mental şi fizic în aceeaşi măsură.
"Sportul şi arta, ignorate de politici"
- Se mai pune azi preţ pe talent, în sport şi în artă, pentru a stimula performanţa?
- Talentul este doar temelia performanţei, artistică sau sportivă. Caratele performanţei se obţin prin muncă. Aş spune chiar că un talent trebuie să transpire mai mult decît un anonim, dacă vrea să strălucească şi să se valorifice cu adevărat.
- Cum e lumea sportului de azi în comparaţie cu cea din urmă cu 40-50 de ani? @N
