Ion Bojin, unul dintre tinerii suspectaţi de apartenenţă la gruparea mafiotă care se folosea de oameni ai străzii iar apoi îi asasina, a fost condamnat de instanţă la şapte ani de închisoare, pentru tâlhărie. Decizia a fost pronunţată de Judecătoria Constanţa, dar a fost menţinută în apel de magistraţii Tribunalului, care i-au respins apelul ca nefondat. De altfel, în privinţa lui Bojin sunt voci care afirmă că, de când s-au descoperit crimele grupării mafiote, condusă, potrivit unor surse, de Sergiu Băhăian, ai cărui locotenenţi erau Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş, individul nici nu ar mai fi vrut să părăsească prea repede arestul, simţindu-se, probabil, mai în siguranţă în penitenciar.
În acest context, rămâne de văzut dacă Bojin va mai ataca în recurs sentinţa care-l condamnă la şapte ani în spatele gratiilor.