Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Concursuri, muzică şi distracţie, de Zilele oraşului Buşteni

Publicat in Adevarul, joi 4 februarie 2010 ·

În această seară a avut loc deschiderea oficială a Finalei Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă.

Timp de patru zile, Buşteniul va îmbrăca haine de sărbătoare şi le va oferi celor prezenţi concursuri, muzică şi premii, în cadrul evenimentului “Zilele oraşului”. Distracţia a început în această dimineaţă cu concursul de schi “Cupa Buştenarului”, la care s-au înscris proximativ 100 de participanţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani. În această seară, de la ora 17.00, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a Finalei Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă, pe scena amplasată la baza pârtiei Kalinderu,în cadrul căreia au fost prezentaţi sportivii. Tot în această seară au fost premiaţi şi câştigătorii concursului “Cupa Buştenarului” unde au fost oferite de către primarul oraşului 42 de premii constând în bani şi produse. Concerte pe pârtie La Finala Cupei Mondiale participă 80 de concurenţi din 20 de ţări, România fiind reprezentată de trei sportivi, dar şi de fostul campion mondial, austriacul Markus Bendler, care va concura pentru ţara noastră. „Este a doua oară în ulitimii 5 ani când staţiunea Buşteni este aleasă pentru desfăşurarea finalei Cupei Mondiale. Anul acesta, proba de dificultate se va susţine pe o estacadă nouă, construcţie unicat în lume, care cântăreşte între 80 şi 100 de tone", ne-a declarat Ion Vasilescu, şeful Direcţiei Programe din cadrul Primăriei Buşteni.

Estacada este formată din trei arce care în partea superioară se unesc într-o calotă sferică, este construită din oţel, are o înălţime de 20 de metri şi va permite crearea unui număr nelimitat de trasee de concurs de mare dificultate şi spectaculozitate. Turiştii care vor alege să-şi petreacă acest weekend la Buşteni vor avea parte şi de multe concursuri organizate de reprezentanţii Primăriei, dar şi de muzică live. Pe scena de lângă pârtie, vor concerta, în fiecare zi de la ora

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°