Este medic ginecolog de mai bine de trei decenii, iar în fiecare an ajută aproape 200 de copii să se nască. Dacă nu ar fi fost doctor, i-ar fi plăcut să studieze biologia.
Încă din copilărie a simţit că are o înclinaţie către medicină, pasiunea sa fiindu-i transmisă de către bunicul său care a fost plutonier adjutant medical la Râmnicu Sărat. „Am văzut la bunicul meu cum se făcea medicina pe vremuri. Am învăţat să fac injecţii, să curăţ o rană. Citeam şi toate cărţile de medicină de război pe care le avea în casă în care se descria cum se curăţau plăgi sau răni şi îmi plăcea foarte mult”, ne-a spus medicul ginecolog.
După absolvirea liceului a dat admitere în 1971 la Facultatea de Medicină Bucureşti, unde a avut de trecut peste trei probe scrise şi una orală. Încă din primii ani de facultate a fost atras de chirurgie. „Se spune că oamenii care sunt atraşi de chirurgie au o doză bună de sadism, pentru că nu trebuie să te impresioneze ceva”, spune Dorin Neacşu.
Cei trei ani de stagiatură i-a făcut la Constanţa. „Această perioadă a fost cea mai frumoasă pentru că în acelaşi timp învăţam şi meserie, făceam şi gărzi la spital sau pe salvare. Am avut şi nişte colegi cu care m-am distrat pentru că făceam împreună şi practică, iar vara eram regii yachtingului şi ai înotului”, îşi aminteşte medicul.
În tot acest timp a avut de-a face şi cu prima naştere şi îşi aminteşte că atunci a asistat o soţie de marinar. După finalizarea perioadei de stagiatură, doctorul şi-a dat rezidenţiatul pe ginecolgie, însă timp de trei luni a fost medic într-o comună de pe malul Dunării. „Am ales ginecologia pentru că mi-a plăcut în timpul stagiaturii că erau şi câte 20 de naşteri pe zi. Apoi am fost medic în comuna Topalu, era un loc interesant, avea un dispensar mare pentru că preşedintele CAP-ului era erou al muncii socialiste”, ne-a spus Dorin Neacşu. @N_P