Aspiranţi la fotoliul de lider al PSD, Mircea Geoană şi Adrian Năstase îşi fac propagandă în rândul colegelor de partid, care s-au reunit astăzi în Comitetul Executiv. Sursa: Libertatea
Preşedintele PSD Mircea Geoană a susţinut însă că prezenţa sa la şedinţa organizaţiei de femei nu este un demers electoral.
"Ştiu că multă lume a văzut prezenţa noastră ca pe o competiţie pentru atragerea de voturi. Nu suntem aici pentru a face curte doamnelor din partid", a comentat Geoană, adăugând că, la şedinţă, au fost discutate subiecte serioase.
Geoană a vorbit despre iniţiative legislative ce ar putea fi promovate de PSD atât la nivelul Parlamentului naţional, cât şi european, referitoare la discriminare de pe piaţa muncii. Liderul social-democrat a susţinut că ar trebui luate măsuri întrucât femeile sunt cele care plătesc cel mai scump costurile crizei economice. "Primele care sunt date afară sunt femeile", a mai comentat el.
Năstase negociază mai uşor cu femeile
În schimb, liderul CN al PSD, Adrian Năstase, a fost mai preocupat de prezenţa doamenelor în funcţiile publice. El a spus că femeile din partid ar trebui să ocupe cel puţin o treime din posturile de răspundere. Acesta a menţionat importanţa legată de viitorul partidului în ceea ce priveşte reprezentarea, prin funcţie, a acestei categorii, care, de altfel, constituie o parte importantă a electoratului PSD.
"Ar trebui să luăm mai în serios mesajele pe care le lansăm atât în interior, cât şi în exteriorul partidului" a precizat Năstase, cu privire la faptul că viitorul partidului depinde şi de modul în care se ia în considerare reprezentarea femeilor şi a tinerilor în structurile PSD. "E timpul să ne mişcăm mai inteligent", a mai precizat candidatul la preşedinţia PSD.
Doamnele sunt paroliste
Năstase a mai declarat că