O ştire recentă, conform căreia „Dansez pentru tine” se pregăteşte pentru ultimul sezon, i-a pus pe jar pe fanii emisiunii.
Reprezentaţii Pro TV neagă zvonurile, recurente, pe această temă. „Momentan, noi ne concentrăm pe noul sezon al emisiunii «Dansez pentru tine», care nu este şi ultimul. Înainte de ultimele trei sezoane au apărut zvonuri că nu vom mai continua emisiunea. De fiecare dată noi am continuat, am avut acelaşi succes, am îmbunătăţit formatul, am adus alte vedete şi, nu în ultimul rând, am îndeplinit vise. Nu există nicio raţiune pentru care să ne oprim după acest sezon”, ne-a declarat Maria Apostol, director de comunicare Pro TV.
Criza, bat-o vina!
Profitul din publicitate a scăzut dramatic la ultima ediţie „Dansez pentru tine”, afectată şi ea de criză.
Acesta ar fi putut fi unul dintre motivele luării în calcul a unui astfel de deznodământ. Conform site-ului paginademedia.ro, show-ul din această toamnă, câştigat de Jean de la Craiova, a strâns suma de 1,5 milioane de euro, în condiţiile în care în primele sezoane încasările depăşeau 2,5 milioane de euro.
Cel de-al nouălea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine” va începe, la Pro TV, pe 19 martie. Printre vedetele ofertate până acum să împlinească vise în paşi de dans se numără Cătălin Botezatu, Anamaria Ferenţ, Geor ge Vintilă, Andreea Spătaru şi Cătălin Moroşanu.
Reprezentaţii Pro TV nu au confirmat încă niciuna dintre participări, acest lucru fiind posibil abia după ce toţi concurenţii semnează contractul cu Pro TV.
Un mix reuşit
De patru ani încoace, showul care i-a avut iniţial prezentatori pe Ştefan Bănică Jr. şi pe Olivia Steer, înlocuită apoi de Iulia Vântur, înregistrează audienţe-record printr-un mix de poveşti dramatice de viaţă, spectacole de dans, evoluţii incredibile în sala de antren