Jocurile Olimpice de Iarnă vor începe vineri, 12 februarie. Până atunci, sportivii au de tras din greu la antrenamente cel puţin ciudate, dar foarte utile, după cum veţi vedea. Schiori care sar în apă, biatlonişti în tricouri cu un soi de role în picioare şi sportivi supuşi la o serie de exerciţii la sală care înving şi cea mai bogată imaginaţie. Sursa: Youtube
Reporterii publicaţiei americane Time au intrat pentru o zi în pielea unui sportiv care se pregăteşte de Olimpiadă. Ce a ieşit, vedeţi mai jos.
Sărituri cu schiurile
Înainte a a ajunge la trambulină, sportivul are destulă treabă în sală, unde nu are nevoie de schiuri sau cască. Sportivul exersează desprinderea de masa trambulinei. Cu picioarele pe un scaun, schiorul fandează picioarele şi sare, pentru a fi sprijinit de un asistent. Pe trambulină însă, el va trebui să se bizuie doar pe schiuri şi vânt.
Schi acrobatic
Antrenamentul sportivilor care practică săriturile acrobatice (aerials) începe în sala de gimnastică. Aici, practicanţii probei de aerials îşi exersează elementele acrobatice pe o trampolină. Antrenamentul pe zăpadă se limitează la cel mult 20 de sărituri pe zi, el fiind destul de periculos pentru sportivi din cauza riscului ridicat de accidentare. Astfel, sportivii se antrenează pe o rampă de sărituri, însă aterizarea se face într-o piscină.
Biatlon
Pentru a deveni mare biatlonist, nu e nevoie de antrenament pe un frig de crapă pietrele. La Lake Placid, americanii se antrenează în tricou şi pe asfalt. În picioare poartă schiuri mutante, cu rotiţe la cele două capete, iar beţele din mâini sunt tocite la capete. La ţintă însă, condiţiile sunt cele de concurs, mai puţin emoţiile şi frigul care te-ar putea face să îţi tremure mâinile.
@N