Fundaşul francez de la FC Barcelona, Eric Abidal, accidentat marţi la antrenament, va fi indisponibil între 6 şi 8 săptămâni, a anunţat clubul, a cărui apărarea este decimată pentru meciul cu Atletico Madrid de duminică.
Internaţionalul francez a fost suferit o accidentare la piciorul stâng (adductor), iar în urma examenelor medicale i s-a prognozat o indisponibilitate de până la 8 săptămâni, a precizat clubul catalan.
Aceasta este o lovitură dură pentru clubul blaugrana, care nu-i poate folosi nici pe fundaşul brazilian Dani Alves (trei săptămâni) şi nici pe mijlocaşul defensiv ivorian Yaya Toure (două săptămâni) din cauza unor rupturi musculare.
Aceste indisponibilităţi se adaună absenţelor previzibile pentru următorul meci ale fundaşilor Gerard Pique şi Rafael Marquez, eliminaţi în meciul din weekend cu Getafe (2-1).
Căpitanul şi fundaşul Carles Puyol este şi el incert, iar antrenorul Pep Guardiola va avea mari probleme în a-şi alcătui apărarea pentru meciul din etapa a 22-a, cu Atletico Madrid, care va avea loc duminică pe Vincente Calderon.
Barca este lideră în Campionatul de fotbal al Spaniei, având un avans de 5 puncte faţă de a doua clasată, Real Madrid.