În ziua de 19 ianuarie 2010, primarul municipiului Iaşi a făcut o declaraţie pe cât de surprinzătoare, pe atât de interesantă, demnă de luat în seamă. "Am discutat astăzi cu rectorii Universităţilor din Iaşi şi cu preşedintele Academiei Române, filiala Iaşi, Viorel Barbu, dar şi cu profesorul de istorie Cătălin Turliuc, pentru ca împreună să iniţiem o acţiune de strângere de semnături, pe care să le predăm parlamentarilor ieşeni, pentru ca ziua de 24 Ianuarie să devină sărbătoare naţională legală!", a declarat Gheorghe Nichita.
Jurnalul Naţional a dat publicităţii anul trecut, cu prilejul celei de-a 150-a aniversare a Unirii Principatelor Române, un set de propuneri între care figura şi inserarea oficială în calendar a zilei de 24 Ianuarie, ca zi de sărbătoare nelucrătoare.
Au promis tot sprijinul membri ai Guvernului de atunci (precum fostul ministrul de Externe Cristian Diaconescu), iar preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat cu ocazia festivităţilor din 24 Ianuarie 2009 la Iaşi că "se va bate" pentru legiferarea lui 24 Ianuarie ca zi de sărbătoare oficială a românilor - fără ca prin aceasta să se umbrească în vreun chip sărbătorirea cu fast, la 1 Decembrie, a Zilei Naţionale a României.
Din nefericire, promisiunile nu au fost onorate, după cum corigent a rămas şi primarul general al Capitalei, dr Sorin Oprescu, la tema propusă cu referire la acordarea numelui Marelui Domnitor al Unirii, Cuza Vodă, unei artere principale (Bulevard, Piaţă) din Bucureştiul pe care Prinţul Unirii însuşi şi l-a ales drept Capitală la 1859. Jurnalul Naţional salută iniţiativa primarului Iaşiului şi - ca un recurs pentru România - va pune la dispoziţia Comitetului de initiativă paginile sale, pentru promovarea unei idei naţionale extrem de importante.
Pentru început am apelat la domnul profesor Stelian Neagoe - întâiul iniţiator avenit, entuziast şi consecv