Aproape 90% din apelurile din Satu Mare primite la numărul 112 sunt false, ceea ce duce la blocarea activităţii. Apelurile false blochează de multe ori dispeceratul, ceea ce pune în pericol viaţa sătmărenilor.
Tendinţa apelurilor false către 112 se menţine ridicată la Satu Mare. Chiar dacă în prima lună din acest an, numărul total de apeluri a scăzut cu 4 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, aproximativ 90% dintre apelurile către 112 sunt false. În luna ianuarie 2009 din cele 33.905 apeluri către 112, 32.570 au fost false iar anul acesta din cele 38.387 apeluri, 29.308 au fost false. Cele mai multe apeluri, atât false cât şi reale, sunt efectuate către Serviciul de Ambulanţă, Poliţie, Pompieri şi Jandarmi. „Zilnic primim apeluri false. În jur de 1-2 apeluri pe tură în 24 de ore. Faţă de anul trecut a scăzut numărul apelurilor false însă tot ne confruntăm cu astfel de cazuri“, a declarat Mihaela Pop, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare. Numărul de telefon 112 este comun în toate statele spaţiului comunitar şi se foloseşte pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă.
355 de sătmăreni amendaţi
La nivelul judeţului, 355 de sătmăreni au fost depistaţi şi sancţionaţi pentru apelurile false pe care le-au dat anul trecut către serviciile de urgenţă. Amenzile aplicate au fost în valoare totală de 72.650 de lei.
„Legea 61/1991, republicată, prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru cei prinşi că au apelat la serviciile de urgenţă fără motiv. Din fericire, anul trecut, la Satu Mare nu a fost înregistrată nici o alarmă falsă cu bombă“, a declarat Ana Lăpuşte Mălăescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Intervenţiile la solicitările false aduc prejudicii majore serviciilor de urgenţă. „În timp ce cazurile reale au nevoie de intervenţie rapidă, aceste apeluri false se întâ