RĂSPUNSURI. Emisiunea „Galileo”, o mică enciclopedie amuzantă, va fi difuzată zilnic, la Prima TV, începând din 22 februarie.
Există apă pe Lună? Este teleportarea posibilă? Cum vor arăta casele şi oraşele viitorului? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care Marius Saizu va răspunde, începând din 22 februarie, la Prima TV, în emisiunea „Galileo”.
Show-ul, aflat la graniţa dintre ştiinţă şi entertainment, va fi difuzat de luni până vineri, de la 17.15 la 18.00, şi va aborda subiecte complexe, într-o manieră amuzantă, prietenoasă. Formatul original rulează de mai bine de zece ani la „ProSieben” , grupul din care face parte, din 2007, Prima TV.
„Vom face experimente”
„Este o emisiune care îţi răspunde la întrebări, nelămuriri şi dileme sau care îţi aduce în prim-plan lucruri la care nu te-ai gândit vreodată. Vom face experimente şi vom încerca să găsim soluţii problemelor cu care se confruntă planeta”, spune Marius Saizu.
Gazda emisiunii se află la prima experienţă de prezentator. Are, în schimb, un trecut consistent în munca de televiziune. A fost corespondent al Antenei 1 la Piteşti, reporter al Antenei 1 şi al Realităţii TV.
Din 2006, a trecut în echipa Prima TV, ca şef al secţiei Eveniment şi reporter special. A transmis din Irak (2005), Afganistan şi Fâşia Gaza (2009).
Deşi pare că s-a liniştit odată cu „Galileo” şi că vrea să se instaleze confortabil în lumea vedetelor de televiziune, Marius nu are de gând să părăsească echipa ştirilor: „«Galileo» vine ca o completare a ceea ce fac deja. Cred că este o emisiune care mi se potri veşte. Acum îmi doresc ca publicul să aprecieze acest show”.