Nr. 1/2/91/11.02.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
11.02.2010
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că vremea nefavorabilă din ultimele 12 ore a afectat circulaţia feroviară pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza regionalelor Craiova şi Bucureşti, iar în acest moment mai există doar un tren cu călători înzăpezit (P 1896) şi un tren (R 462) care îşi va relua traficul în mai puţin de 20 de minute.
La această oră, trenul P 1896 este înzăpezit între staţiile Fâlfani – Costeşti şi se acţionează continuu de mai bine de 12 ore pentru deszăpezirea liniei cu 4 locomotive de intervenţie şi echipe de oameni de la CFR şi de la ISU care înceracă să înlăture nămeţii de zăpada, care depăşeşc 1,5 metri, din jurul locomotivelor de intervenţie, astfel încât acestea să ajungă lângă garnitura rămasă înzăpezită şi să preia călătorii.
R 462 Sofia – Bucureşti Nord care staţionează în gara Vlaşca îşi va relua traficul în mai puţin de 20 de minute. Vă reamintim că această garnitură nu şi-a putut continua călătoria din cauza unui tren de marfă înzăpezit noaptea trecută între staţiile Roşiori – Turnu Măgurele. Echipele de intervenţie feroviare au acţionat continuu pe tot parcursul nopţii cu mijloace speciale - locomotive de ajutor şi pluguri de zăpada - pentru deszăpezirea garniturii de marfă, astfel încât trenul internaţional 462 să îşi reia circulaţia spre Bucureşti Nord.
De asemenea, tot în cursul nopţii trecute s-a intervenit cu locomotive de intervenţie, pluguri de zăpada şi forţă umană pentru preluarea călătorilor şi din alte 4 trenuri de călători rămase înzăpezite. Este vorba despre:
- P 9051 care a rămas înzăpezit între staţiile Roşiori – Turnu Măgurele, călătorii fiind preluaţi în cursul nopţii de mijloacele de intervenţie puse la dispoziţie de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă;
- P 1730, înzăpezit între staţi