Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum traieste criza un somer spaniol? "De 18 luni nu lucrez. O sa emigrez cu familia". Un reportaj din El Mundo

Publicat in HotNews, joi 11 februarie 2010 ·

"Pana la urma, va trebui sa emigram. Aici nu se mai poate sta, mai ales ca avem un copil. O sa plecam cu sotul ori in Elvetia, ori in Germania. Am 18 luni de cand nu lucrez", marturiseste in El Mundo, Teresa Barbero, una din cei peste 4,4 milioane de someri spanioli care isi cauta zilnic de lucru.

Teresa are 32 de ani, a lucrat ca operator telefonic pana cand i s-a nascut copilul. Cand a devenit mama, a facut un gest care avea sa o coste foarte scump. Si-a lasat serviciul pentru a se dedica cresterii copilului. Nu stia ca va regreta enorm decizia ei. "Pe atunci era bine, nu se vorbea de criza. La numai cateva luni insa, a venit dezastrul. Sotul meu, care lucra la o companie specializata in montarea de aparate de aer conditionat, a ramas somer si el. Am vrut sa ma reangajez, dar era prea tarziu", spune Teresa.

"Caut innebunita ceva, orice si nu gasesc. Lucrurile merg cu adevarat rau. Avem si rate la casa si suntem stramtorati rau de tot", povesteste madrilena, care recunostea ca sunt zile in care nu mananca nimic.

Teresa crede ca aceasta criza ii va imbogati pe cei deja bogati si ii va saraci pe amarati. "Recesiunea asta e alibiul perfect pentru ca sefii sa te dea afara sau sa iti taie salariul. Este deprimant pentru ca nu ai nicio perspectiva", mai spune femeia.

"Te trezesti uitandu-te la acelasi perete si intrebandu-te daca iti vei gasi ceva in ziua aceea. E groaznic sa stai acasa si sa nu prinzi niciun loc de munca. Te deprima. In plus, ai sentimentul ca nimeni nu te asculta, ca nimeni nu te baga in seama. Si asta acum, la 32 de ani. La 40 de ani sau la 50 evident ca nu ma va baga nimeni in seama. Nu vreau sa castig la Loterie, nu vreau concedii in Maldive. Vreau doar un loc de munca din care sa pot sa imi cumpar mancare", mai spune ea printre lacrimi.

Economia spaniola a inregistrat in ultimul trimestru al an

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 38 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°