Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: În Spitalul Judeţean bolnavii dorm pe tărgi, cărucioare şi pe unde apucă

Publicat in Adevarul, vineri 12 februarie 2010 ·

O astfel de situaţie este întâlnită în secţia de Ortopedie, unde numai ieri au fost internate 104 persoane, care au căzut pe gheaţă, iar numărul total de paturi disponibile este 80. Bolnavii cu mâinile şi picioarele rupte s-au chinuit o noapte întreagă să închidă ochii, lucru imposibil de realizat.

Ploaia venită după îngheţul de zilele trecute a făcut ca o ieşire din casă să devină o adevărată aventură. Trotuarele pline de gheaţă au făcut 104 victime, care au necesitat internare, numai ieri. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, oamenii cu mâinile sau picioarele rupte au fost nevoiţi să treacă printr-o exeprienţă greu de imaginat: nu aveau paturi pe care să doarmă. Secţia de ortopedie are doar 80 de paturi.

„Aici se stă în cărucuior. Azi-noapte am dormit pe targă şi am acum am fost mutată în cărucior. Nu-mi vine să cred că se întâmplă aşa ceva”, a spus Mariţa Iancu.

Un alt pacient care a fost nevoit să „să stea de pază” prin secţia de ortopedie a spitalului judeţean este Ilie Nedelcu, din Galaţi, care a luat o căzătură pe cinste, în drum spre casă.

„Mă îndreptam spre casă, în Micro 17, şi am alunecat pe gheaţă. Am căzut direct în cap. Era luciu pe jos. Când am ajuns aici am văzut că nu am unde sta”, a povestit Ilie Nedelcu.

Şi ca şi cum nu ar fi fost destul faptul că nu sunt paturi, nici medicamente sau feşe nu se găseau prin visteria spitalului, pacineţii fiind nevoiţi să cumpere până şi feşele.

„Nici nu am putut să dorm azi-noapte. Am fost nevoită să dorm pe o saltea. Nu sunt locuri, nu sunt medicamente. A trebuit să cumpăr până şi feşele. Nu se găseşte nimic în spitalul acesta”, a declarat Aurica Solceanu.

Există şi români fericiţi

Aşa cum se îmtâmplă mereu, mai exisată şi oameni „care o duc bine”. Este şi cazul unei paciente care a căzut ieri pe gheaţă şi acum aşteaptă să fie operată la şold. Acesta a avut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 54 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Cine poate participa la renumărarea voturilor? Explicaţii transmise de BEC

Mediafax acum 41 minute
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) aduce la cunoştinţa opiniei publice că dispoziţiile legale incidente organizării scrutinului pentru alegerea preşedintelui României din anul 2024 nu stabilesc posib

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 37 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 35 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°