Bilanţul negativ al amicalelor l-a determinat pe Marian Iancu să reevalueze valoarea echipei
Două victorii, două remize şi patru înfrîngeri sînt rezultatele timişorenilor în cele două stagii de pregătire din Antalya. Bilanţul negativ al amicalelor l-a determinat pe patronul Marian Iancu să reconsidere şansele la titlu ale bănăţenilor.
IANCU E DUR
"Sîntem o echipă care ne luptăm pentru a merge în Europa din orice poziţie care poate să fie inclusiv cea supremă, dar în prezent părerea mea este că nu sîntem între favoriţii la cîştigarea titlului", a tranşat şeful lui Poli. "Nu spun asta ca să induc în eroare pe cineva, spun asta pentru că acesta e adevărul şi trebuie să avem şi credibilitate. Trebuia să începem reconstrucţia, este o generaţie care atît a putut: două finale de Cupă, un loc doi, participarea în Europa League", a fost analiza lui Iancu.
TEST RATAT
Ieri, în ultimul test de pregătire din Antalya, Timişoara a capotat în faţa vecinilor de la Vojvodina Novi Sad, 1-3. Bănăţenii au ratat cel puţin cinci ocazii clare de gol şi au subliniat încă o dată care este cea mai mare problemă a timişorenilor: eficienţa în atac.
Cu excepţia meciului cu Kapfenberg (6-1), primul din 2010 pentru Poli, în care austriecii au folosit juniorii, timişorenii au o medie de 1 gol marcat pe meci, au punctat de 7 ori, dar în schimb au încasat 12 goluri. După plecarea lui Gigel Bucur, antrenorul Neluţu Sabău pare că nu a găsit încă formula cîştigătoare pentru a suplimenta absenţa atacantului golgeter. Mai are la dispoziţie doar 10 zile!
"Ştiu că suporterii vor titlul şi eu îl vreau, dar nu poate fi ştearsă cu buretele această schimbare de generaţii. De aceea spun că obiectivul nostru de a lua titlul a rămas, dar nu este unicul"
Marian Iancu, patron Poli
"Cînd cei care au sosit în acea