Povesti de dragoste
Pe Jeremy l-am vazut prima data in metroul din Paris. Eram in drum catre Musee D'Orsay, intr-o vizita la unii dintre pictorii mei impresionisti preferati. L-am remarcat din doua motive: primul a fost acela ca melodia pe care o canta la chitara electrica, in alb si negru, era foarte ritmata si vesela. Al doilea motiv: era imbracat cu un tricou negru, pe pieptul caruia era scris, cu litere ca de mana, "Je ne chante pas pour la gloire". Ceea ce mi s-a parut cumva anacronic: impresia mea era ca toti artistii stradali viseaza ca, intr-o zi, sa fie remarcati de un mare producator, care sa-i transforme peste noapte intr-un Michael Jackson. Muzica lui Jeremy mi-a placut atat de mult, incat am stat si l-am ascultat vreun sfert de ora, batand ritmul din picior, zambind larg si aplaudandu-l recunoscatoare, dupa fiecare piesa. Chitaristul care nu voia glorie mi-a multumit si m-a recompensat, la randul lui, cu un compliment: mi-a spus ca seman leit cu bustul Cleopatrei, pe care-l vazuse la un muzeu din Germania. Sigur, Cleopatra nu era o frumusete in sensul comercial, dar succesul ei la barbati a fost indubitabil, dupa cum ne-o demonstreaza istoria. Or, mie imi plac barbatii. Haha!
31 august. In Anglia este Bank Holiday, adica unul dintre acele momente din an cand toata suflarea aflata in campul muncii beneficiaza de o zi libera. Nici macar bancherii, cei mai loviti de recesiune, nu sunt de gasit la birou. Eu nici atat! Ma aflu in vacanta, hotarata sa bat cat mai multe muzee ori sa ma plimb, pur si simplu, ca sa ma imbib de atmosfera efervescenta a strazilor. In Londra, una din destinatiile mele predilecte este muzeul "Victoria and Albert". O cladire impozanta, in stil mixt, victorian si eduardian, care gazduieste niste colectii eclectice extrem de pretioase, organizate pe perioade istorice. La iesirea din statia de metrou South Kensingto
