O treime dintre angajaţi s-ar putea trezi cu mai puţini bani în conturile pe care le deţin la fondurile de pensii private.
Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS) reţine şi virează contribuţile către fondurile private de pensii în baza declaraţiilor depuse de angajatori. Dacă aceştia nu depun declaraţiile, CNPAS nu poate vira contribuţiile.
La nivelul lunii noiembrie 2009, angajatorii nu depuseseră declaraţiile pentru circa o treime din salariaţii cuprinşi în sistemul privat de pensii. La sfârşitul anului 2009, în Registrul participanţilor erau înregistrate 4.913.153 persoane, o creştere cu 3% faţă de iunie 2009 şi cu 8% faţă de decembrie 2008. Astfel, pentru mai mult de 1,6 milioane de salariaţi angajatorii nu au depus la timp declaraţiile care atestă calitatea acestora de asigurat.
Situaţia se va stabiliza spre sfârşitul anului, chiar dacă va scădea calitatea colectării contribuţiilor la sistemul privat de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II), consideră preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea.
“Datele colectate în luna ianuarie, aferente lunii noiembrie 2009, arată că nu au fost depuse declaraţii pentru circa 32-33% din participanţii la fondurile private de pensii obligatorii. Nu cred că acest nivel va creşte, ci că se va stabiliza la un nivel de sub 30%, până la sfârşitul anului”, a declarat pentru evz.ro Mircea Oancea.
Contribuţia medie, tot mai mică
Numărul conturilor goale, adică a celor în care nu a fost virată nicio contribuţie, reprezintă sub 7% din total. În noiembrie 2009, din cele aproximativ 339.000 de persoane pentru care nu au fost efectuate virări de contribuţii din mai 2008, 71% aveau vârsta de până în 35 ani şi 29% vârsta de peste 35 ani. Cele mai multe conturi goale au fost înregistrate în cazul