Justiţia a dictat: trei ani cu executare în penitenciar pentru Elena Purdel, bucureşteanca ce şi-a ucis trei prieteni înr-un accident rutier produs în zona hotelului Scandinavia, din Mamaia. Verdictul a fost pronunţat de magistraţii Curţii de Apel Constanţa şi este definitiv.
Până la sfârşitul săptămânii, Elena Purdel va fi încarcerată în penitenciar, unde îşi va petrece următorii ani din viaţă, până ce va putea fi eliberată pentru bună purtare, potrivit legislaţiei române în vigoare. Aceeaşi instanţă a respins nu numai recursul inculpatei, ci şi pe cele declarate de familiile tinerilor ucişi în accident, părinţi şi fraţi care considerau că daunele morale acordate de primele instanţe care au judecat cazul nu sunt de ajuns pentru a acoperi moartea copiilor lor. „Tot aurul din lume n-o să-mi aducă băiatul înapoi", spunea în faţa magistraţilor Valeria Panait, al cărei fiu, Vasile Daniel Panait, a murit, la doar 20 de ani, în accidentul provocat de Elena Purdel. Judecătorii care au analizat recursurile au părut să fie de acord cu această idee, astfel că nu au aprobat solicitările privind majorarea daunelor morale. În schimb, instanţa a decis să răsplătească fiecare viaţă luată cu câte un an de detenţie. Chiar şi aşa, nicio pedeapsă din lume nu va fi de ajuns pentru a răscumpăra vieţile curmate de inconştienţa şoferiţei. În afară de Daniel Panait, care a fost ucis pe loc, moartea i-a cerut tribut şi pe Alexandru Marin, de 19 ani, dar şi pe Alexandru Păun Ivan, de 21 de ani. Tânărul de 21 de ani a încetat din viaţă la patru zile după accident, fiind internat la Spitalul Militar Central. Accidentul rutier provocat de Elena Purdel s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2007, la hotelul Scandinavia, din Mamaia. Din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei, Purdel, care conducea un Rover cu numărul B 15 MLK, a pierdut controlul direcţiei, a intrat cu maşina pe con