Cei mai tineri n-au avut ocazia să învețe poezia ”eroului” grevist Vasile Roaită. Cei mai trecuți un pic prin viață cu siguranță își amintesc însă de una dintre cele mai faimoase imagini ale propagandei comuniste: adolescentul ucis în 1933, în timpul grevelor de la Uzinele Grivița. Legenda promovată de aparatul de PR al Partidului Comunist vorbea de un tânăr care a tras sirena de alarmă, chemând muncitorii la grevă. Împușcat fiind de forțele de represiune, el a rămas agățat de sirenă, chemându-și și de dincolo de moarte, confrații la lupta de clasă.
”Oau!”, am putea exclama. ”Din povestea asta ar putea ieși un scenariu de Oscar!”, s-ar putea gândi alții. Nu a ieșit niciun scenariu de film, ci doar o poezie pe care elevii o învățau la școala primară înainte de a deveni ”pionieri ai patriei” și care începea așa: ”Sirena lui Roaită e glasul/ Născut din durere și ură…”.
Istoria e neiertătoare însă când începe să cearnă adevărul. Încă înainte de 89, Vasile Roaită, legenda și poezia lui au dispărut din discursul oficial și din manuale. Unii au pus această ”mazilire” pe seama faptului că Ceaușescu nu ar fi vrut să aibă concurență în mentalul colectiv la capitolul ”tânăr ilegalist în luptă” (tot pentru cei mai tineri – Ceaușescu avea fabricată o imagine conform căreia și-ar fi început lupta anti-imperialistă pe la… 14 ani ).
Realitatea pare să fi fost însă, cu totul alta. Chiar istoricii comuniști au ajuns la concluzia că sirena nu a fost trasă de Vasile Roaită, ci de un alt muncitor, Constantin Negrea, care avea, însă, două ”neajunsuri”: nu era așa tânăr precum Roaită și nici nu a murit în timpul grevelor. Mai mult, Roaită ar fi fost ucis ”din greșeală” în timpul acelor greve, el fiind, de fapt, un informator al Siguranței (a nu se confunda cu Securitatea, deși diferențele nu sunt foarte mari) înfiltrat în sindicatele interbelice.
Ce legătură au toa
